când târziu, sub îngheţul nopţii, cântă ochii lui de foc
şi sub coroana cerului cu fruntea deschisă
plâng
femei
şi strâng la piept icoane
în linişte
crucificată

ultima ploaie interminabilă
la jumătate de ianuarie
cu miez stricat
în iubită necoaptă
şi oasele feţei proeminente, dar încă plăpânde

pe fifth avenue degetele ei au presărat tutun şi nesomn dintr-un joint cu vise

în numele trotuarului pe care curg în fluvii gânduri,
iar palmele-i strâng răceală şi fluturi.

Foto

sau dacă vreodată a avut

să-mi fie

cenuşă de trandafir sau bucăţi de scoici râşnite,
dimineţi cu îndrăgostiţi certaţi sau scrisori rupte
amestec de pustiu sau vegetaţie vibrândă în bătăi de vânt cu chipuri noi

să-mi fie

jachetă sau un şal din mătase albă,
corabie strâmtă sau inimi mistuite

să-mi fie

murmur de conversaţii englezeşti neîntrerupte sau tăceri de cleştar,

să fiu

un templu cu suflete-necate sau frământări verzi şi ochi umpluţi de lacrimi aurii

să fiu.

Foto

un om muşcă din ochii ei fragezi, din degetele şi din obrajii cu pomeţi ridicaţi,
iar două coaste s-au dezlipit
din amurg cu ceaţă

curge roşu cavernă în sticle de gheaţă

în umerii ei a scobit o cavitate îngustă
umplută cu zahăr,

din sânii ei au început să cadă bucăţi de plastic, iar durerea din genunchi s-a-mpreunat cu strigătul cerului boem

în abyss

pierd pântece de copile şi trecut de fiere.

Foto

e ultima zi

când mai curge sărutul negru al nopţii cu miros de portocală amară, când irisul desparte sufletele lor goale, când petalele de bergamotă uscate de soarele bolnav sunt sfărâmate de ochii ei

lucizi şi mistici

contrast de frezii galbene pe pieptul lui
şi gura de mosc alb
unghiile ei
de culoarea sării marine,
îngheţate,
vineţii

îmbrăţisările de vanilie şi pantofii cu toc de lemn de santal

toate într-un geamantan în care-a aşezat pe o bucată de catifea o inimă caramelizată,
prea mult arsă,
din ea zvâcnind esenţe exotice de ambră

închide-ţi ochii uscaţi şi negri, unşi cu arome subtile de miere
tu, un suferind în tăcere

ştie c-ai uitat-o închisă într-un flacon de colecţie pe strada 31 din cartierul francez

când bat clopotele de miezul nopţii, risipeşte bucăţi de porţelan şi-ţi adoarme înconjurată de îngeri fără aripi şi cu ochii de sticlă.

Foto

cu genele lungi adună suspine
şi dansează în cercuri sub sânii ei – el -,

miercuri, în zori, bat clopotele uitării trupurilor înfăşurate-n pânzele păcatului,
degetele ating în vals căderea nopţii pe un piept moale

şi un perete care cântă când plouă

rece şi întuneric, când în plămânul lui respiră suferindă luna
tânjindă,
plăpândă,
şoptindu-i că-l va săruta cu lumina ei.

Foto

şi ultima odă cântată-n amurg cerului stins,
când se închid norii întunecaţi şi se-mprăştie suflete cadaverice, conservate în borcane

e decembrie mort în cuvânt paralizat, în pielea coajă

aşchii şi cioburi de gheaţă îmi taie faţa, îmi scorojesc obrajii
urechile violet-umbră, iar gura spintecată
plină cu maci

în câmp zac leşinate femei cu pantofi roşii, descusuţi şi cu talpa tocită,
sunt plânse,
dezbrăcate
şi muşcate de sâni, de obraji şi de coapse

trei dinţi din faţă sfâşiind cafeniu-roşcat o carne tremurândă,
vene subţiri şi umflate
din care ţâşnesc stropi de sânge coagulat,

dar târziu, fug în rond cifre strâmbe din ziare de colecţie sau din calendare vechi,
renasc trupuri decăzute

peisaj disproporţionat într-un capăt de bulevard cu oameni semiadormiţi
şi cu instincte suicidale,
miros de alcool
şi suflete bolnave,
iubire burlescă
sub nori desperecheaţi

decembrie gol.

Foto

se-mpiedică de nopţi în decembrie şi-i curge tăcerea-n neştire
prin rochii lichide

trezeşte cu murmur un soare în dimineţi care-i taie cu bucăţi de gheaţă
şira spinării
şi-i sunt strigătele reci,
şi i se umflă plămânii, şi gâtul, şi ceafa, şi ochii
şi-un os lung îi e dislocat

de dor uitat în clepsidră

la capăt de linie
dezbracă umerii de taiorul vechi,

din catifeaua neagră îi cresc degete pline de praf,
din buzele ei muşcă

a parfum dulceag de scorţişoară

în vis opac nu exist ca femeie

mă plimb cu soare şi beau cafea cu anason şi lămâie, am părul înfăşurat în voaluri
şi mănuşi de mătase verde.

Foto

e prea mult timp de când nu mai culege portocale, cojile uscate nu mai dau aromă ceaiului, iar dimineaţa nu se mai trezeşte cu ochii calzi

în pat nu se mai întinde un trup cu luciu de toamnă târzie, mâinile nu mai îmbrăţişează tremurânde, picioarele goale nu mai ating coapsele albe şi unghiile roşii nu-i mai despică

o gură crudă, cireşe în carne,

pomeţii în foi de alun
şi sânii vişine sălbatice

de obicei, miercurea, după cinci, coregraful împletea emoţii,
palid, deschizând fereastra plutindă-ntre umbre
cerul se-mlădia
boeme acute
miros de oraş în tăcere

sunt mâini obişnuite cărora le e dor şi care sugrumă cuvinte

îmbrăţişări uitate
sunt palme înstrăinate care strâng
peumbre şi care mor în bătaia lascivă a nopţii

un ceai,
o coregrafie şi un sărut negru

de obicei, miercurea, după cinci.

Foto

crapă cerul în bucăţi şi plânge cu lacrimi de purpură,
şi curge de ziuă

se rup treptele spre veşnicia nopţii
şi suspină,
şi gem,
şi urlă,
de sete
îngeri gri cu aripi pătate
desprinse de coaste
îşi întind trupurile pe un pat de lemn de santal

şi zvâcnesc din ochii lui boabe de mure uscate,
şi se dezlipesc de pe încheieturi
flori de culoarea amiezii

iar din degetele-mi lungi să iasă
molii de foc,
iar din unghiile rupte din carne să crească
noduri de coacăze

să nu am voie să mai sfărâm vreun vis curbat
vreodată
ori să mai sărut vreo gură sfârtecată în
flori de cireşe.

Foto

coboară îngerii să-ţi mângâie cu glas uns obrajii atinşi cu fard de roze
şi fruntea pe care-au crescut riduri groase

luceşte a irişi şi a migdale necoapte

în toamna goală nu mai răsună cântecul vechilor amanţi şi nici versuri pe un portativ de jad nu li se vor mai scrie

copilele cu sânii abia înmuguriţi plâng amar în somn,
cu ochii trişti

o ploaie gri când li se va scurge prin vene,

iar dimineţile cresc din buzele lor groase mănunchiuri de busuioc şi parfum de tuberoze
le va fi fost sărutul plin

e noaptea psalmilor de toamnă şi-a rugăciunilor arhaice
când trupuri seci sunt îmbrăcate în catifea, iar mâinile cu unghii de bronz sunt legate în fâşii de caşmir.

Foto