sărut de lună amorf
cu genele lungi adună suspine
şi dansează în cercuri sub sânii ei – el -,
miercuri, în zori, bat clopotele uitării trupurilor înfăşurate-n pânzele păcatului,
degetele ating în vals căderea nopţii pe un piept moale
şi un perete care cântă când plouă
rece şi întuneric, când în plămânul lui respiră suferindă luna
tânjindă,
plăpândă,
şoptindu-i că-l va săruta cu lumina ei.
