blood orange
şi ultima odă cântată-n amurg cerului stins,
când se închid norii întunecaţi şi se-mprăştie suflete cadaverice, conservate în borcane
e decembrie mort în cuvânt paralizat, în pielea coajă
aşchii şi cioburi de gheaţă îmi taie faţa, îmi scorojesc obrajii
urechile violet-umbră, iar gura spintecată
plină cu maci
în câmp zac leşinate femei cu pantofi roşii, descusuţi şi cu talpa tocită,
sunt plânse,
dezbrăcate
şi muşcate de sâni, de obraji şi de coapse
trei dinţi din faţă sfâşiind cafeniu-roşcat o carne tremurândă,
vene subţiri şi umflate
din care ţâşnesc stropi de sânge coagulat,
dar târziu, fug în rond cifre strâmbe din ziare de colecţie sau din calendare vechi,
renasc trupuri decăzute
peisaj disproporţionat într-un capăt de bulevard cu oameni semiadormiţi
şi cu instincte suicidale,
miros de alcool
şi suflete bolnave,
iubire burlescă
sub nori desperecheaţi
decembrie gol.
mie nu-mi pare deloc a poveste de crăciun. pare-mi-se că-i mai degrabă zbuciumul unei femei cu sufletul turbat, respirândă-ntr-un oraş prea negru. şi nu e violentă deloc, sunt doar manifestări lăuntrice, intrinseci, ale unui eu violet întunecat ajunse aproape de paroxism.