femeie în trup de smochin
se-mpiedică de nopţi în decembrie şi-i curge tăcerea-n neştire
prin rochii lichide
trezeşte cu murmur un soare în dimineţi care-i taie cu bucăţi de gheaţă
şira spinării
şi-i sunt strigătele reci,
şi i se umflă plămânii, şi gâtul, şi ceafa, şi ochii
şi-un os lung îi e dislocat
de dor uitat în clepsidră
la capăt de linie
dezbracă umerii de taiorul vechi,
din catifeaua neagră îi cresc degete pline de praf,
din buzele ei muşcă
a parfum dulceag de scorţişoară
în vis opac nu exist ca femeie
mă plimb cu soare şi beau cafea cu anason şi lămâie, am părul înfăşurat în voaluri
şi mănuşi de mătase verde.
!!! îmi place mult de tot, Iulia.
aliz, mă bucur tare!