sin dolor
crapă cerul în bucăţi şi plânge cu lacrimi de purpură,
şi curge de ziuă
se rup treptele spre veşnicia nopţii
şi suspină,
şi gem,
şi urlă,
de sete
îngeri gri cu aripi pătate
desprinse de coaste
îşi întind trupurile pe un pat de lemn de santal
şi zvâcnesc din ochii lui boabe de mure uscate,
şi se dezlipesc de pe încheieturi
flori de culoarea amiezii
iar din degetele-mi lungi să iasă
molii de foc,
iar din unghiile rupte din carne să crească
noduri de coacăze
să nu am voie să mai sfărâm vreun vis curbat
vreodată
ori să mai sărut vreo gură sfârtecată în
flori de cireşe.
