psalm de toamnă
coboară îngerii să-ţi mângâie cu glas uns obrajii atinşi cu fard de roze
şi fruntea pe care-au crescut riduri groase
luceşte a irişi şi a migdale necoapte
în toamna goală nu mai răsună cântecul vechilor amanţi şi nici versuri pe un portativ de jad nu li se vor mai scrie
copilele cu sânii abia înmuguriţi plâng amar în somn,
cu ochii trişti
o ploaie gri când li se va scurge prin vene,
iar dimineţile cresc din buzele lor groase mănunchiuri de busuioc şi parfum de tuberoze
le va fi fost sărutul plin
e noaptea psalmilor de toamnă şi-a rugăciunilor arhaice
când trupuri seci sunt îmbrăcate în catifea, iar mâinile cu unghii de bronz sunt legate în fâşii de caşmir.
