fifth avenue

când târziu, sub îngheţul nopţii, cântă ochii lui de foc
şi sub coroana cerului cu fruntea deschisă
plâng
femei
şi strâng la piept icoane
în linişte
crucificată

eu nu ştiu ce gust are lumina

sau dacă vreodată a avut

abyss

un om muşcă din ochii ei fragezi, din degetele şi din obrajii cu pomeţi ridicaţi,
iar două coaste s-au dezlipit
din amurg cu ceaţă

fragrantica

e ultima zi

când mai curge sărutul negru al nopţii cu miros de portocală amară, când irisul desparte sufletele lor goale, când petalele de bergamotă uscate de soarele bolnav sunt sfărâmate de ochii ei

sărut de lună amorf

cu genele lungi adună suspine
şi dansează în cercuri sub sânii ei – el -,

blood orange

şi ultima odă cântată-n amurg cerului stins,
când se închid norii întunecaţi şi se-mprăştie suflete cadaverice, conservate în borcane

femeie în trup de smochin

se-mpiedică de nopţi în decembrie şi-i curge tăcerea-n neştire
prin rochii lichide

de obicei, miercurea, după cinci

e prea mult timp de când nu mai culege portocale, cojile uscate nu mai dau aromă ceaiului, iar dimineaţa nu se mai trezeşte cu ochii calzi

sin dolor

crapă cerul în bucăţi şi plânge cu lacrimi de purpură,
şi curge de ziuă

psalm de toamnă

coboară îngerii să-ţi mângâie cu glas uns obrajii atinşi cu fard de roze
şi fruntea pe care-au crescut riduri groase